Între eroare şi toleranţă

Să judeci fără să cunoşti e unul dintre cele mai mari păcate. Încerc să mă feresc de el pe cât pot, însă îmi mai scapă lamentabila greşeală printre degete. Şi-atunci mă-ntorc la sursă şi repar, cum şi cât pot, gândul nepotrivit. E un exerciţiu, doar exersând reuşim sa învăţăm.

În toată încercarea aceasta de-a tolera greşeli, mentalităţi diferite, soiuri de egoism de neînţeles, la o primă vedere, există însă riscul de a te trezi exagerat de tolerant. Atitudine interpretată de unii sub sintaxa: "prost de bun". Deci, până unde să mergi cu înţelegerea, cu acceptarea, cu toleranţa, pentru a nu începe să simţi că intri în dezacord cu tine? Cred că până la punctul în care cel ce greşeşte, cu sau fără voie, e capabil să se raporteze cu aceeaşi deschidere şi înţelegere la greşelile sale, dar şi la ale tale. Căci fiecare greşeşte într-un fel sau altul. Şi-apoi intervine problema repetabilităţii. Tolerezi azi, mâine, însă la nesfârşit e incorect. Faţă de tine şi implicit faţă de celălalt. Pe el îl ajuţi să tot greşească, pe tine te ajuţi să pierzi timp.
Greşelile sunt inerente. Comitem păcate, voit sau nu şi ideal e să învăţăm din asta, să ne amintim cu adevărat ce suntem, ce vrem, ce ştim, cum ajungem acolo unde ţintim, dar toate astea fără a ne dezumaniza. Din dorinţa de succes, unii dintre noi îşi uită menirea. Pornesc la drum, spre a evolua profesional, social, şi sfârşesc prin a involua ca factor uman.
A-ţi uita manierele, a începe să faci din scopul tău ţelul suprem, fără să arunci nicio privire în jur, poate ajunge să fie egal cu moartea lentă a unui bolnav incurabil. A uita să fii OM înseamnă să-ţi falsifici identitatea. Societatea îţi oferă şansa de a fi tu; de mai multe ori, chiar şansa de a fi monstrul din tine, bunul mers al lucrurilor depinde cel mai mult de omul ce zace în interior, de maniera în care priveşti situaţia. Cei care-ţi pun beţe-n roate pot fi piedicile care te ajută să creşti, chiar fără ca ei să conştientizeze asta. Uneori, le-ai putea mulţumi cu sinceritate, la final. Şi-apoi, de ce să te sperii la nesfârşit de balauri? Nu-i mai mare triumful, când reuşeşti să-i dezarmezi?
Între eroare şi toleranţă am învaţat să cresc: să cunosc, să iert, să iubesc, să fac diferenţa, să trăiesc.